Atentie la “premiile” prin SMS
Western Union le recomandă consumatorilor să fie precauţi când primesc anunţuri prin SMS sau telefon prin care sunt înştiinţaţi că au câştigat premii speciale, deoarece s-a dovedit că, de cele mai multe ori, în spatele unor astfel de mesaje sau apeluri telefonice se ascund escroci.
Schema folosită de fraudatori este simplă, potenţialele victime sunt anunţate telefonic sau prin SMS că au câştigat un premiu mare în bani (câteva mii de euro) şi pentru a intra în posesia acestuia trebuie să trimită printr-un serviciu de transfer de bani câteva sute de lei, pe numele unui notar public din Bucureşti. Fraudatorul va folosi datele tranzacţiei (expeditorul, numele destinatarului, suma trimisă şi MTCN – numărul de control al transferului) pentru a ridica banii cu un act de identitate fals.
După ce suma a fost ridicată, expeditorii nu mai pot anula transferul sau obţine banii înapoi de la Western Union, chiar dacă transferul a fost rezultatul unei fraude.
‘Consumatorii trebuie să fie foarte precauţi când sunt anunţaţi că au câştigat premii la concursuri la care nu s-au înscris şi care sună prea bine pentru a fi adevărate. Deşi este mare tentaţia acceptării unui premiu în bani, câştigat fără efort, astfel de cazuri sunt, de obicei, capcane ce trebuie ocolite pentru a nu pierde bani’, a declarat Daniela Budurea, Country Director, Western Union România şi Bulgaria.
În perioada august – septembrie, Western Union derulează în România şi Bulgaria o campanie de prevenire a fraudelor prin care urmăreşte să atragă atenţia consumatorilor asupra mecanismelor folosite de fraudatori pentru a-şi înşela victimele, precum şi asupra principalelor semnale de alarmă de care trebuie ţinut cont pentru a efectua un transfer de bani în siguranţă.