A spart mail-urile lui Igas si Blaga: Hacker ex-jandarm, cercetat in libertate
Un bărbat care ar fi spart e-mail-urile lui Traian Igaş, Vasile Blaga şi ale altor oficiali va fi cercetat în libertate, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins, miercuri, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă şi a decis ca acesta să nu părăsească ţara în perioada cercetărilor.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au cerut, miercuri, Judecătoriei Sectorului 5 arestarea preventivă a unui fost jandarm din Constanţa, Florin Nicolae, suspectat că ar fi spart e-mail-urile mai multor oficiali, printre care şi cele ale foştilor miniştri de Interne Traian Igaş şi Vasile Blaga, transmite Mediafax.
Instanţa a respins propunerea procurorilor DIICOT şi a stabilit în cazul bărbatului interdicţia de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia poate fi contestată de procurorii DIICOT la Tribunalul Bucureşti.
Fostul jandarm a fost audiat, marţi, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la sediul central, pe numele lui fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pentru accesarea fără drept a unui sistem informatic. Potrivit unor surse judiciare, hackerul, fost jandarm, este din Constanţa, are 30 de ani şi folosea numele “Virgil” când accesa sistemele informatice.