Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, la descinderi au participat 45 de poliţişti şi opt grupe de intervenţie rapidă, iar în urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea cercetărilor, calculatoare personale, laptop-uri şi medii de stocare electronică a informaţiilor, transmite Mediafax.
“Poliţişti din cadrul SCCO Teleorman şi procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Teleorman, beneficiind de sprijinul logistic şi uman al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman şi BCCO Bucureşti, au efectuat 16 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Teleorman şi în municipiul Bucureşti, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de înşelăciuni prin reţeaua internet. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Teleorman au fost conduse opt persoane pentru audieri, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, comisar Adrian Ilicea.
Conform unor surse judiciare, suspecţii ofereau spre vânzare autoturisme şi aparatură electronică, toate sub preţul pieţii, pentru a-i atrage mai uşor pe eventualii clienţi. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a grupului infracţional.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…