“În intervalul 12-13 august anul curent au fost semnalate în România aproximativ 38.000 de astfel de alerte. Alerte care au fost materializate în urma recepționării unor mesaje e-mail cu atașamente malițioase de tip ransomeware, ceea ce înseamnă criptare de date urmată de solicitarea unor recompense. SRI, în calitate de autoritate națională în domeniul cyber intelligence, investighează toate atacurile cibernetice ce vizează infrastructurile critice, în special cele de interes național și strategic și furnizează beneficiarilor informațiile necesare prevenirii, stopării și limitării consecințelor unor astfel de agresiuni cibernetice”, a afirmat Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI, scrie ziuaveche.ro.
El a arătat, însă, că nu numai România este țintă a unor astfel de atacuri, ci și alte state, inclusiv din spațiul euro-atlantic.
“Vorbind strict de România, este o țintă a atacurilor cibernetice din partea entităților ostile. Fie că vorbim de actori statali sau non-statali, faptul e confirmat de miile de alerte zilnice care sunt recepționate la nivelul senzorilor instalați în cadrul infrastructurilor critice naționale din România și nu numai. Vorbim de mii de atacuri zilnice”, a adăugat purtătorul de cuvânt al SRI.
Referindu-se la ce urmăresc atacatorii, Sava a arătat că sunt două situații, în funcție de cine sunt aceștia.
“Dacă este vorba de un actor statal, acesta poate urmări exfiltrarea de informații strategice despre un anumit stat, despre anumite instituții din acest stat, pe scurt vorbim de spionaj cibernetic. Dacă vorbim de infractorii cibernetici care doresc și urmăresc foloase financiare, aici lucrurile sunt mai simple (…). Orice infrastructură cibernetică, fie că privată, fie guvernamentală, dacă e afectată, poate aduce prejudicii majore atât cetățenilor, cât și entităților statale sau private”, a explicat oficialul SRI.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…