În cursul unei operaţiuni de amploare a poliţiei desfăşurată la punctul de trecere Lesovo, situat la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, 24 de ofiţeri vamali au fost reţinuţi sub suspiciunea că le cereau bani şoferilor pentru a evita controalele la trecerea frontierei, scrie Mediafax.
Şapte dintre vameşii reţinuţi au fost inculpaţi, după care cinci au fost plasaţi în detenţie şi doi au fost eliberaţi condiţionat.
Printre persoanele arestate figurează şi Dimitar Kolev, directorul punctului de trecere a frontierei Lesovo. El a fost reţinut sâmbătă seara, în timp ce primea un plic cu 10.000 de leva (5.100 de euro) de la un şef de tură, Gheorghi Banev, de asemenea inculpat în acest caz.
Potrivit unor informaţii, vameşii le cereau mită şoferilor care voiau să evite controalele, sumele fiind cuprinse între 10 şi 20 de leva (5-10 euro) pentru autoturisme şi 100-200 de dolari pentru tiruri.
Borislav Sarafov, adjunctul procurorului general al Bulgariei, a declarat că 14 martori au fost audiaţi în acest caz, inclusiv cetăţeni din România, Republica Moldova şi Ucraina. Aceştia au confirmat că au dat sume de bani în leva, lei, euro, dolari sau lire turceşti.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…