HomeStiriSecuritate FizicaUn angajat a dispărut cu banii firmei de securitate
un-angajat-a-disparut-cu-banii-firmei-de-securitate

Un angajat a dispărut cu banii firmei de securitate

un-angajat-a-disparut-cu-banii-firmei-de-securitateUn angajat al firmei de securitate KK Security din Africa a dispărut cu banii pe care îi transporta în momentul aterizării pe aeroportul din Nairobi.

KK Security este o firmă de securitate din Africa care oferă soluții de securitate în șapte țări: Kenya, Uganda, Tanzania, Ruanda, Congo, Burundi și Malawi.

Cel care lucra la transferul banilor la firma KK Security a colectat banii din Nyali și trebuia să îi ducă în Nairobi. După ce a aterizat pe aeroportul Jomo Kenyatta International acesta a dispărut și și-a oprit telefoanele mobile, scrie nation.co.ke.

Conform surselor investigației, suma de bani cu care a dispărut angajatul era formată din 50.000 de dolari americani, 98.500 euro și 90.000 de franci elvețieni.

CEO-ul grupului KK, James Omwando, a spus că investigația se află la un stadiu avansat, dar suspectul nu a fost arestat.

În martie 2014 un alt angajat al companiei de securitate a dispărut cu 21.6 milioane în moneda din Kenya în timp ce aducea banii la centrul din Nairobi. În acest caz este vorba de un prejudiciu total de 25 de milioane în moneda Keniei. 

Incidentul în care Handson Nyasaka a dispărut cu banii companiei s-a petrecut marțea trecută, pe 16 august, scrie citizentv.co.ke.

Șeful poliției aeroporului a spus că angajații firmei de securitate au raportat problema la două ore după ce angajatul părăsise aeroportul. Acesta își anunțase colegii că avionul aterizează la 9:30 când în realitate acesta ateriza la 7:30.

 

 

 

Share With: