Tineri reținuți de polițiști pentru jefuirea firmei de curierat la care lucrau
Doi tineri care lucrau la o firmă de curierat din Brașov au fost reținuți de polițiști după ce au furat suma de 53.000 de lei.
În data de 27.09.2016, ora 08.45, Secţia 2 Poliţie Braşov a fost sesizată cu privire la faptul că, în ziua respectivă, între orele 04.30 – 07.00, persoane necunoscute au sustras din incinta unei firme de curierat plicuri ce conţineau diferite sume de bani. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că plicurile cu bani s-au sustras dintr-un birou al firmei, profitându-se de faptul că ușa de acces era neasigurată, se precizează într-un comunicat al IPJ Brașov.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate de polițiști au fost identificați suspecții în acest caz, doi tineri de 22 ani fiecare, angajați la firma respectivă. În noaptea furtului, unul dintre ei ar fi pătruns în birou, pe uşa lăsată de el anterior neasigurată și ar fi sustras plicurile, iar celălalt ar fi asigurat zona furtului, pentru a nu fi surprinşi.
În data de 27.09.2016, în baza unui mandat emis de Judecătoria Braşov, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul unuia dintre tineri, unde a fost identificată suma 26.916 lei. Suspecții au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat și instigare la furt calificat, iar unul dintre ei a fost prezentat Judecătoriei Brașov, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Brașov,sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor menționate.
Când au descoperit furtul, conducrea firmei de curierat și-a dat seama din prima cine sunt autorii. Mai ales că unul dintre suspecți are antecedente penale, iar banuielile polițiștilor s-au confirmat la percheziții, relatează stirileprotv.ro.
Ca să nu fie prinși, suspecții au acoperit camerele de supraveghere din depozit, însă amprentele lor au fost găsite de polițiști foarte ușor.