Suspecţi de furturi din bancomate prinşi în flagrant de poliţiştii bucureşteni
La data de 13 octombrie 2012, în jurul orei 22:30, poliţişti bucureşteni au prins în flagrant doi tineri de 22, respectiv 25 de ani, imediat după ce, prin forţarea fantei de eliberare a numerarului cu un dispozitiv metalic confecţionat artizanal, au sustras suma de 50 lei dintr-un bancomat situat în Bd. Decebal, sectorul 3.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că aceştia sunt suspecţi de comiterea a încă şapte furturi din bancomate de pe raza Capitalei.
Cei în cauză sunt cercetaţi de poliţiştii bucureşteni în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.