Controale s-au făcut în perioada 7-29 februarie a.c., a informat miercuri Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în total fiind verificate nu mai puţin de 69 de case de schimb valutar şi 27 de case de amanet, scrie Monitorulsv.ro.
Neregulile constatate au scos la suprafaţă vulnerabilitatea multora dintre societăţile verificate, precum şi nepăsarea administratorilor acestora. Cele mai multe deficienţe au fost constatate la ghişeele de schimb valutar, care nu au asigurată protecţia personalului la acţiunea armelor letale, prin lipsa geamului antiglonţ.
De asemenea, susţin poliţiştii, pereţii unora dintre casele de schimb valutar nu au rezistenţa corespunzătoare şi nu există sau nu este certificat sertarul de preluare indirectă a valorilor. Probleme s-au găsit şi la sistemele electrice şi electronice de securitate. De exemplu, seifurile sau casele de bani nu sunt protejate cu detectoare de vibraţii, iar în unele situaţii detectorii existau, însă nu erau funcţionali.
Accesul în mai multe ghişee nu este restricţionat persoanelor neautorizate, iar sistemul video cu circuit închis nu asigură arhivarea imaginilor pe o perioadă de minim zece zile. De asemenea, poliţiştii au depistat la unele obiective verificate că spaţiul de amplasare a casei de bani nu este protejat corespunzător cu detectoare de prezenţă.
S-au dat 26 de amenzi, în valoare totală de 12.000 de lei, printre cei sancţionaţi fiind şi administratorii a două case de schimb valutar prinşi că transportau cu maşinile proprii sume mari de bani, deşi legislaţia prevede ca acest gen de transporturi să se facă cu maşini speciale şi cel puţin un agent de pază înarmat, în cazul în care transportul e pe raza localităţii.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…