HomeStiriSecuritate FizicaSistemele tehnice de siguranţă pot preveni eficient furturile
sistemele-tehnice-de-siguranta-pot-preveni-eficient-furturile

Sistemele tehnice de siguranţă pot preveni eficient furturile

sistemele-tehnice-de-siguranta-pot-preveni-eficient-furturileSistemele de alarmare şi sistemele video de supraveghere descurajează activitatea infracţională a hoţilor şi ajută în anchetele poliţiei la identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciilor.

Un exemplu în acest sens îl constituie cazul unui bărbat din oraşul Salcea, care a conştientizat faptul că o casă nelocuită, aflată în faza de construcţie nu poate fi protejată fără un sistem tehnic eficient. Responsabilitatea de care a dat dovadă a făcut ca infractorii să nu sustragă bunuri, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

La 11.04.2017, ora 21.23, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea au fost sesizați telefonic de către un bărbat de 35 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că în seara de 11.04.2017, ora 21.21, sistemul de alarmare de la imobilul său proprietate aflat în construcție, situat în localitate Plopeni din orașul Salcea, s-a declanșat, solicitând intervenția la fața locului.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că locuința în cauză este situată pe o stradă din localitatea Plopeni, fiind în construcție, nelocuită, împrejmuită cu gard pe întreg perimetru însă cu lipsa a două porți de acces pietonal care nu au fost încă montate. Imobilul a fost dotat recent cu sistem de alarmare cu senzori de prezență in interior, având server pentru comunicarea de îndată prin mesaj text a eventualelor efracții ori a pătrunderilor in interior. Ușa de acces în bucătăria imobilului, din material pvc, tip glisantă, a fost găsită forţată, însă datorită declanşării sistemului de alarmare, hoţii au fugit. Din interior nu s-a constatat lipsa vreunui bun.

Polițiștii recomandă dotarea locuințelor din zone izolate, a caselor nelocuite perioade lungi de timp, a imobilelor aflate în construcție cu sisteme tehnice de alarmare și elemente de securizare suplimentare.

Sistemul perfect nu există, dar hoții sunt îndepărtați de încuietorile de calitate. Sistemele de securitate au devenit o dotare standard în cele mai multe ansambluri noi, dar mulți dintre proprietarii locuințelor vechi consideră că o ușă ponosită și o încuietoare modestă nu vor atrage atenția infractorilor. Acest argument nu mai este valabil.

O locuință poate fi protejată printr-o informare corectă și cu ajutorul specialiștilor. În funcție de bugetul disponibil, recomandăm cetățenilor să își doteze locuința cu un sistem de închidere și cu o ușă de cât mai bună calitate, care să îi facă misiunea cât mai grea eventualului spărgător. Această cheltuială este, de fapt, o investiție în siguranța personală, în siguranța celor dragi și în siguranța bunurilor personale.

Ușa de la intrarea în locuință trebuie să fie încuiată permanent. Cei mai mulți oameni consideră că nu este nevoie să încuie ușa apartamentului dacă merg până la mașină, până la magazinul din colț sau până la poștă. Realitatea ne contrazice : hoții vânează astfel de oportunități, deoarece sunt scutiți de bătaia de cap pe care o implică spargerea ușii. Aceștia petrec între 8 și 15 minute într-o locuință, astfel că dacă lăsați ușa descuiată, chiar și pentru o perioadă scurtă, le oferiți infractorilor ocazia perfectă.

Asigurați-vă ușa cu vizor, încuietori sigure, lanț de siguranță și nu lăsați cheia sub preș sau în cutia cu scrisori. Când părăsiți locuința, verificați dacă ați încuiat ușa apartamentului, ferestrele, ușa de la balcon. În cazul în care ați pierdut o cheie, înlocuiți imediat încuietoarea sau lacătul, acest lucru fiind recomandat și în cazurile de schimb de locuință.

Casele iluminate sunt mai puțin atractive în ochii spărgătorilor. Casele în întuneric facilitează intrarea și ieșirea hoților, iar dacă ușa de la intrare sau aleea sunt luminate puternic, proprietatea va fi mai puțin atractivă în ochii unui infractor. În plus, chiar dacă se încumetă vreun spărgător, datorită luminii, acesta va fi mai ușor de identificat de niște posibili vecini. Sistemele de iluminat care pot fi programate sau folosesc senzori de mișcare sunt eficiente din punct de vedere energetic, dar sunt utile și pentru proprietarii care uită să aprindă luminile seara. În cazul apartamentelor de la bloc, asigurați un iluminat corespunzător atât pe casa scării, cât și în preajma anexelor.

Securizarea ușilor și a ferestrelor. Sistemele de alarmă însoțite de serviciile de intervenție rapidă sunt extrem de utile, însă costul acestora nu este pentru toate buzunarele. În schimb, alarmele simple montate la ușa de la intrare pot intimida spărgătorii, mai ales dacă vorbiți cu vecinii să alerteze imediat poliția. De asemenea, dacă plecați pentru o perioadă îndelungată, închideți complet ferestrele, indiferent de anotimp.

Prezența unui proprietar este un factor descurajant. Nu toți infractorii sunt atât de îndrăzneți încât să încerce să intre într-o locuință când e cineva acasă, așa că puteți simula acest lucru. Lumină aprinsă într-o cameră, un televizor sau radio lăsat în funcțiune sau un vecin care să îndepărteze corespondența și materialele promoționale lăsate la ușă sunt câteva metode de a descuraja infractorii, ce nu implică mari costuri.

Nu faceți publică plecarea dvs. de acasă și rugați vecinii să supravegheze locuința. Procedați la fel și dvs. când aceștia sunt plecați. Nu lăsați bilete în ușă atunci când sunteți plecați de acasă și rugați un vecin să ia eventualele facturi sau înștiințări prinse în ușă.

Rețelele de socializare sunt utilizate și de infractori. Când vine vorba de protejarea locuinței, uneori, a nu face anumite lucruri poate fi la fel de eficient ca a lua măsuri de protecție, iar costurile sunt inexistente. Polițiștii recomandă proprietarilor să nu mai scrie pe rețelele de socializare atunci când pleacă în concediu, deoarece este ca o invitație pentru infractori. De asemenea, este bine să știe cât mai puțini vecini perioada concediului și nu sunt recomandate mesajele automate setate la e-mail sau mesajele vocale la robotul telefonului fix, în care să specificați că veți fi plecați în concediu.

Nu vă jenați să cereți explicații unei persoane străine, care staționează nejustificat în scara blocului. Criminalitatea poate fi redusă prin măsuri simple de siguranță adoptate de fiecare persoană în parte, astfel că nu trebuie să vă jenați să întrebați un străin la ce apartament merge în bloc, iar nimeni nu trebuie să se simtă jignit de această întrebare.

Înștiințați Poliția când observați că în jurul imobilului dvs. staționează autoturisme cu mai mulți indivizi care urmăresc activitatea persoanelor din bloc și încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale acestora și ale autoturismelor lor.

 

 

 

Share With: