HomeStiriSecuritate FizicaSistemele de securitate ale obiectivelor, verificate de polițiști
sistemele-de-securitate-ale-obiectivelor-verificate-de-politisti

Sistemele de securitate ale obiectivelor, verificate de polițiști

sistemele-de-securitate-ale-obiectivelor-verificate-de-politistiPolițiști din cadrul IPJ Mureș au verificat sistemele de securitate ale unor obiective și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 6.000 de lei.

În perioada 1 – 14 februarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de ordine publică au organizat, la nivelul judeţului Mureş, 42 de acţiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective, se arată într-un comunicat al IPJ Mureș. 

Astfel, au fost controlate 125 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 de lei.

Poliţiştii vor continua şi în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.

 

 

 

Share With: