Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au trecut pragul a peste 500 de unităţi economice în ultima lună, cu scopul de a verifica modul de asigurare a sediilor cu sisteme de securitate, scrie Monitorul de Vrancea. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au aplicat și câteva zeci de amenzi. „În perioada 06 februarie – 01 martie 2014, poliţiştii din cadrul Servciului de Ordine Publică au desfăşurat activități de control la unităţi economice, privind modul de asigurare cu sisteme de securitate. Cu ocazia controalelor efectuate la obiectivele economice s-a urmărit respectarea legislației din domeniul pazei, prin asigurarea unităților cu sisteme tehnice de alarmare antiefracție sau instituirea pazei fizice umane. Astfel, au fost organizate un număr de 534 controale, ocazie cu care au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei”, au transmis polițiștii vrânceni, într-un buletin de presă.
Polițiștii reamintesc că regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică. Paza se asigură prin una din formele prevăzute de legislația în domeniu: pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate) sau existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta are rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).
Polițiștii mai recomandă și alte sisteme de supraveghere, cum ar fi existența unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/ recunoașterea/ identificarea persoanelor, dar și conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate. „Lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării pentru identificarea celor mai bune şi eficiente soluţii în vederea protejării patrimoniului şi vieţii persoanelor”, se mai arată în informarea de presă.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…