HomeStiriSecuritate FizicaSecuritate pe aeroport. ENA – 2012
ena 2012

Securitate pe aeroport. ENA – 2012

ena 2012Săptămâna trecută, pe teritoriul şi în regiunile adiacente ale Aeroportului Internaţional Chişinău s-a desfăşurat exerciţiul de securitate „ENA – 2012”, organizat de Serviciul de Informaţii şi Securitate al R Moldova.

Exerciţiul face parte din complexul de măsuri teoretico-practice, realizate de SIS la nivel naţional, în scopul verificării mecanismului de interacţiune dintre autorităţile publice abilitate cu prevenirea şi combaterea terorismului. Conform scenariului, un grup de persoane, printre care şi cetăţeni ai unui stat străin, a fost luat în calitate de ostatici în aeroport. Teroriştii convenţionali au cerut eliberarea membrilor unei organizaţii teroriste internaţionale, deţinuţi în penitenciarele de peste hotarele republicii, solicitînd punerea la dispoziţie a unui avion în vederea părăsirii ţării.

Desfăşurarea operaţiei speciale de eliberare a ostaticilor şi neutralizare a teroriştilor a fost coordonată de Comandamentul Operaţional Întrunit. Urmare a eşuării procesului de negocieri, s-a luat decizia de a efectua asaltul avionului, finalizîndu-se cu operaţiunea specială de eliberare a ostaticilor şi capturare a teroriştilor de către grupurile operative de luptă.

În cadrul operaţiei antiteroriste au fost modelate o serie de situaţii tactice, urmărindu-se obiectivul de testare a gradului de instruire a efectivului antrenat, perfecţionării potenţialului operaţional al subunităţilor speciale, precum şi pregătirii psihologice a personalului cu privire la realizarea sarcinilor în condiţii extreme.

La finele evenimentului, Mihai Balan, director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, conducătorul exerciţiului, în prezenţa şefilor autorităţilor publice împuternicite cu prevenirea şi combaterea terorismului, a mulţumit tuturor pentru participare la aceste acţiuni importante de promovare şi implementare a politicii naţionale antiteroriste, dând o apreciere înaltă nivelului profesional de pregătire.

La rîndul său, dl Valeriu Furdui, director adjunct al SIS, Şef al Statului Major, a accentuat imperativul dezvoltării continue a mecanismelor de interacţiune dintre autorităţile abilitate funcţional şi testării sistemului de reacţionare în cazul survenirii unor situaţii de criză.

De menţionat că este în premieră pentru Republica Moldova planificarea şi realizarea unui exerciţiu naţional antiterorist complex (antrenament de stat-major şi faza activă) la un obiectiv strategic al reţelei de transporturi din ţară – Aeroportul Internaţional Chişinău, care, totodată, reprezintă şi un nod important al conexiunilor aeronautice la nivel internaţional.

Reiterăm că „ENA – 2012” a antrenat concomitent detaşamentele speciale ale Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţie ş.a., încadrîndu-se organic în măsurile de promovare şi implementare a politicii naţionale antiteroriste.

Share With: