[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Se apropie inceputul anului scolar. Ce masuri de securitate ia Politia Romana

În contextul începerii anului şcolar la data de 17 septembrie, şeful Poliţiei Române, chestorul principal de poliţie Petre Tobă a solicitat luarea măsurilor specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

 

 

În acest sens, a dispus ca patrulele de poliţie să fie prezente în zona şcolilor. Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, a solicitat supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

Întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii, se vor efectua patrulări în zona şcolilor şi când elevii nu au cursuri. Şeful Poliţiei Române a solicitat identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.

O atenţie deosebită va fi acordată unităţilor de învăţământ din mediul rural. Poliţiştii din structurile de prevenire, de proximitate şi de la posturile comunale vor avea întâlniri atât cu reprezentanţi ai şcolii, cât şi cu părinţi şi elevi.

O categorie specială de participanţi la traficul rutier o reprezintă copiii, care în contextul particularităţilor specifice vârstei, sunt vulnerabili la implicarea în accidente de circulaţie, reacţiile lor fiind imprevizibile pentru conducătorii auto. Astfel, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. De asemenea, vor fi activate patrulele şcolare de circulaţie. Acestea vor funcţiona pe baza regulamentelor proprii. Pentru siguranţa elevilor, vor fi identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Aceştia vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei.

Inspectorul general a solicitat directorului general şi inspectorilor şefi transparenţă totală, informarea opiniei publice cu privire la măsurile pe care le întreprind şi la competenţele poliţiei. În cursul anului şcolar trecut a scăzut numărul infracţiunilor sesizate, cu 1,56% şi cei al elevilor autori de infracţiuni, cu 16%. De asemenea, s-a înregistrat o scădere cu 26,8% a numărului infracţiunilor sesizate în zona adiacentă unităţilor şcolare.

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019