Sanctiuni pentru nereguli la serviciul de paza
Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, după ce au verificat modul de executare a serviciului de către personalul de pază la 24 de societăți comerciale.
În noaptea de 24 spre 25 iunie, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate, din cadrul Biroului Ordine Publică IPJ Brăila, au desfășurat o acțiune pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, la societăți comerciale asigurate cu pază proprie sau agenți de pază din cadrul societăților specializate de pază, din municipiul Brăila.
În acest sens, au fost executate controale la 24 de societăți comerciale, urmărindu-se, în special, modul de executare a serviciului de către personalul de pază, cunoașterea consemnului general și particular al posturilor.
Deficiențele constatate, paznicii fiind găsiți sub influența băuturilor alcoolice, dormind în timpul serviciului sau părăsind postul de pază fără aprobarea șefului de obiectiv, vor fi aduse la cunoștința conducerii unităților beneficiare, precum și conducerii unităților specializate de pază prestatoare de servicii de pază, urmând ca la următoarea abatere să se ia măsurile care se impun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 700 de lei, conform legii amintite.