Parlamentul European recrutează candidați pentru funcţiile de agenți contractuali (grupa de funcții I) în domeniul supravegherii și prevenirii. Selecţia acestora se desfăşoară cu sprijinul tehnic al Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) şi reprezentanţi ai Parlamentului European, scrie euractiv.ro.
În principal, angajaţii vor activa în Luxemburg, dar și în Bruxelles și Strasbourg, în funcție de nevoile serviciilor Parlamentului European. Salariul iniţial de bază (gradul I, treapta 1) ajunge la 1 862,54 de euro, la care se pot adăuga eventuale alocaţii şi indemnizaţii suplimentare.
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să fie cetăţeni într-unul din statele membre ale UE şi să beneficieze de toate drepturile cetăţeneşti;
– să fi absolvit cu succes învățământul obligatoriu, atestat prin diplomă sau certificat.
– să își fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației naționale privind serviciul militar;
– să aibă experienţă de minimum doi ani în domeniul prevenirii, securității publice sau private, supravegherii, pazei, primirii sau protecției personalităților;
– să cunoască la nivel C1 (Nivelul Autonom: pentru o folosire regulată în contexte de dificultate rezonabilă, potrivit Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi) una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene (limba 1 – limba principală) și la nivel B2 (satisfăcător) germana, engleza sau franceza (limba 2). Limba 2 trebuie să difere de limba 1
Principalele atribuţii ale postului:
– candidaţii selectaţi vor îndeplini funcții de supraveghere, prevenire și protecție a persoanelor și a bunurilor din clădirile Parlamentului European.
– filtrarea și controlarea accesului persoanelor și bunurilor, cu ajutorul unor scanere și a unor dispozitive de detecție;
– gestionarea rapidă și eficace a situațiilor punctuale;
– asigurarea rondurilor de supraveghere în clădirile instituției;
– asigurarea controlului de securitate al trimiterilor poștale, coletelor și bunurilor livrate;
– intervenții în caz de alertă și de alarmă de incendiu, conform procedurilor stabilite de serviciile competente, și aplicarea instrucțiunilor de bază în materie de prevenire și combatere a incendiilor;
– acordarea primului ajutor, indiferent de persoana în cauză;
– îndeplinirea sarcinilor administrative.
Selecţia candidaţilor se desfăşoară astfel:
– 3 septembrie 2015 – depunerea dosarelor până la ora 12:00, ora Bruxelles-ului. Candidaţii vor completa (în engleză, germană sau franceză un chestionar) în format electronic, accesând site-ul EPSO.
– octombrie 2015 – comunicarea rezultatelor.
Detalii suplimentare pot fi consultate aici.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…