HomeStiriSecuritate FizicaS-au furat aproximativ 170.000 de lei din casieria Castelului Corvinilor
s-au-furat-aproximativ-170-000-de-lei-din-casieria-castelului-corvinilor

S-au furat aproximativ 170.000 de lei din casieria Castelului Corvinilor

s-au-furat-aproximativ-170-000-de-lei-din-casieria-castelului-corvinilorCasieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă, iar prejudiciul este estimat la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că furtul a fost descoperit de agentul de pază când a început programul de lucru, precizează Mediafax.

„Efectuăm cercetări pentru a stabili împrejurările în care a fost comisă fapta. Personalul angajat şi toţi cei care au avut interacţiune directă cu locaţia sunt audiate de poliţişti”, a precizat Bogdan Niţu.

Poliția analizează probele de la fața locului, nefiind exclusă varianta ca hoțul să fi rămas peste noapte în incinta castelului, relatează Agerpres.

De asemenea, se verifică și măsurile de siguranță care există la castel, în condițiile în care în casieria de la intrare nu există un seif pentru depozitarea banilor. Paza Castelului Corvinilor din Hunedoara este asigurată de o firmă de profil. 

Share With: