Pier Luigi Maria Dell’Osso a spus, la Alba Iulia, într-o întâlnire cu presa şi procurorii din zonă, că infractorii români din Italia au evoluat de la furturi în care foloseau un buldozer ca să desprindă un bancomat dintr-o bancă sau să intre într-un supermarket şi până la structuri organizate de tip mafiot care cer taxă de protecţie oamenilor de afaceri sau bande care sunt implicate în ciocniri violente pentru supremaţie, transmite Mediafax.
,,Primul val de migraţiune al românilor în Italia, imediat după Revoluţie, în anii 90, a adus cu el pe lângă mulţi români care doreau să muncească cinstit, şi infractori. Această criminalitate românească s-a organizat în timp şi a dovedit imediat că poate să adopte anumite modalităţi de tip infracţional. În acei ani am asistat la infracţiuni care nu făceau parte din cultura infracţională şi din modalităţile de acţiune ale organizaţiilor noastre mafiote”, a spus Pier Luigi Maria Dell’Osso.
El a povestit cum au existat cazuri în care infractorii români furau buldozere pe care le foloseau pentru a smulge aparatele bancomat din clădirile unor bănci.
Potrivit procurorului italian, în câţiva ani cazurile au început să se multiplice, în special în zona de nord a Italiei dezvoltată economic, iar de la bănci infractorii români au trecut la supermarketurile cu încasări foarte mari. Şi în cazul supermarketurilor foloseau un mod similar de operare şi, după ce aflau cu ajutorul unor complici unde sunt ţinuţi banii, practic smulgeau cu utilaje “acea porţiune” din clădirea supermarketului.
“Veneau şi furau o parte din supermarket unde erau banii. Şi tot timpul dădeam de români în urma investigaţiilor. Existau, bineînţeles, şi complici italieni, dar mereu copyright-ul îl deţineau românii”, a explicat Pier Luigi Maria Dell’Osso.
El a mai spus că, ulterior, bande de români s-au organizat în structuri de tip mafiot, închise, legate cu legea tăcerii şi cu obligaţii de familie, deoarece toţi erau rude între ei sau prieteni.
Magistratul a adăugat că multe din aceste structuri au fost destructurate în timp de autorităţile italiene, iar faptul că membrii acestora funcţionau ca şi grup organizat mafiot a permis anchetatorilor din peninsulă să aplice legea anti-mafie şi să îi condamne la pedepse mai mari, chiar dacă era vorba doar de furturi şi nu de activităţi ample de criminalitate.
În prezent, potrivit lui Pier Luigi Maria Dell’Osso, există grupuri sau asocieri de persoane române care au structură mafiotă şi care, spre exemplu, acţionează prin moduri de operare de tip “racket” sau prin escrocări.
Astfel, infractorii români ajung să ceară taxă de protecţie unor oameni de afaceri, în special oameni de afaceri români care activează în Italia.
El susţine că mai există şi alte tipuri de infracţiuni în care românii sunt implicaţi în prezent, cum sunt cele tipice Americii de Sud, existând aşa-zişii “bandilias”, grupări care sunt implicate în ciocniri violente pentru supremaţia într-un anumit domeniu.
Procurorul general al Procuraturii din Brescia, Pier Luigi Maria Dell’Osso, s-a aflat, joi, într-o vizită la Alba Iulia unde a avut o întâlnire cu procurorii de la parchetele din Alba, Sibiu şi Hunedoara, aflate în raza de competenţă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Pier Luigi Maria Dell’Osso este unul din procurorii italieni cu o bogată activitate desfăşurată în lupta cu organizaţiile mafiote din Italia, conducând în timp mai multe structuri de luptă împotriva criminalităţii organizate sau a corupţiei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…