La data de 22 ianuarie 2018, în jurul orei 15:30, poliţia a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane necunoscute au sustras bunuri dintr-un magazin şi s-au îmbrâncit cu agenţii de pază pentru a scăpa, se arată într-un buletin de presă al IPJ Cluj.
Din cercetări a reieşit că, la data menţionată, în jurul orei 14:50, doi bărbaţi, care se aflau în incinta unui magazin de pe Calea Floreşti, din Cluj-Napoca, au luat mai multe bunuri de pe rafturi pe care le-au ascuns sub îmbrăcăminte.
Aceştia au trecut de casa de marcat, fără a avea intenţia de a plăti contravaloarea produselor, iar pentru a-şi asigura scăparea au îmbrâncit şi lovit cu picioarele doi agenţi de pază ai magazinului, care au încercat să-i oprească la ieşire.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit în scurt timp să identifice doi bărbaţi, de 20 şi 38 de ani, din Floreşti, bănuiţi de sustragerea bunurilor. Unul dintre aceştia se afla sub măsura controlului judiciar pentru comiterea unor fapte de furt.
Prejudiciul, în valoare de circa 100 de lei, a fost recuperat.
În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…