HomeStiriSecuritate FizicaRetinuti de politisti pentru furturi din bancomate
Retinuti de politisti pentru furturi din bancomate

Retinuti de politisti pentru furturi din bancomate

Retinuti de politisti pentru furturi din bancomateDoi tineri bănuiţi că ar fi comis mai multe furturi din bancomate au fost reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale din Satu Mare.

 

La data de 19 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Satu Mare au depistat un bărbat de 24 de ani, din Tăşnad, şi o fată de 17 ani, din Cig, bănuiţi de comiterea de furturi din bancomate.

Cei doi sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi comis, în perioada decembrie 2013 – martie a.c., 10 furturi din ATM – uri, pe raza judeţului Satu Mare, provocând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.

Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Share With: