Reținut de polițiști fiind bănuit de furt din bancomat
Un bărbat care realiza intervenții la ATM-uri a fost reținut de polițiști fiind bănuit că a sustras aproximativ 100.000 de lei.
În cursul zilei de miercuri, 5 iulie 2017, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, după ce a sustras aproximativ 100.000 de lei dintr-un bancomat, conform unui buletin de presă al DGPMB.
La data de 5 iulie 2017, poliţişti din cadrul Secţiei 25 au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 9 iunie 2017, în jurul orei 13.00, persoane necunoscute au pătruns prin folosirea de chei potrivite în camera unui bancomat situat în incinta unei fabrici, au forţat modulul ATM-ului, reuşind să sustragă din interior suma de aproximativ 100.000 de lei.
În urma investigaţiilor efectuate au fost verificate peste 20 de persoane care realizează intervenţii la ATM-uri, conform fişei postului, fiind depistat un bărbat, în sarcina căruia a fost reţinută comiterea faptei, respectiv acesta, aflat în timpul liber, a deschis fără drept bancomatul şi a sustras suma de bani menţionată.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.