Reguli. Tendinţa de a le respecta sau încălca?
Corectitudinea, conștiinciozitatea, integritatea, responsabilitatea și disciplina. Ei sunt indicatorii ce evidențiază înclinația unei persoane de a nu se abate de la reguli atât în viață personală, cât și în cea profesională.
Au rol de predictor al reușitei, iar atunci când locul de muncă este în domeniul securității, unde se impune un grad mare de conformism vis-a-vis de reguli și autoritate, accent pe datorie și disciplină, dar și dezaprobarea pentru privilegii și favoritism de orice fel, ele devin indispensabile. Constiinciozitatea cu toate fațetele ei – competență, ordine, simțul datoriei, auto-disciplină și deliberare – este extrem de apreciată în orice profesie, dar acolo unde tentația de a te lăsa corupt e prezentă la tot pasul, ea devine cea mai de preț calitate de care poate dispune persoana ce-și dorește să facă o carieră în securitate.
Conturând un profil psihologic pentru agentul de securitate ce încalcă reguli, în linii mari găsim o persoană nepăsătoare, dezordonată, iresponsabilă, de multe ori chiar turbulentă. Se consideră o fire independentă și se mândrește cu asta, motiv pentru care se conformează cu mare greutate regulilor care I se impun, și asta doar atunci când știe că poate fi descoperit, eventual și sancționat. Refuză din principiu aproape orice obiceiuri ce îi îngrădesc libertatea de a acționa, iar la locul de muncă este de regulă comod, indiferent, îl observăm neimplicandu-se în activitățile ce nu îi trezesc interesul. Este o persoană risipitoare cu resursele societății, iar moderația nu o caracterizează nici în planul personal. De multe ori e necinstit și înșelător, nu manifestă loialitate față de angajator, e suspicios și răzvrătit, are impresia că e tratat incorect fără motiv, e orgolios, nu îi pasă de autoritate, și are obiceiul să acționeze sub imperiul impulsului de moment. Tot aici putem încadra și agentul de securitate ce încearcă să respecte regulile, însă reușește să o facă cu mare greutate. Aici, gradul de conformism față de norme și reguli este destul de redus, ar prefera să mintă decât să recunoască o greșeală, fie ea una banală, fără urmări. Minte ușor, iar loialitatea față de locul de muncă sau de șefi nu îl caracterizează. E orgolios și îi lipsește simțul răspunderii, nu îi place să aibă responsabilități și fuge de ele ori de câte ori se ivește ocazia. Destul de impulsiv în acțiuni, urmărește privilegii și avantajele nemeritate sau câștigate extrem de ușor, cu un minimum de efort. Dacă este amenințat, face un efort și se supune regulilor, însă frustrarea nu-I va permite să continue în acest mod care contravine firii sale pentru prea mult timp, revenind foarte repede la vechile obiceiuri.