HomeStiriSecuritate FizicaPrefectul Capitalei: Primarii trebuie sa ceara socoteala firmelor de paza
mihai atanasoaei

Prefectul Capitalei: Primarii trebuie sa ceara socoteala firmelor de paza

mihai atanasoaeiAvând în vedere incidentul care a avut loc pe 23 august, la Liceul Nicolae Iorga, din Sectorul 1 al Capitalei, unde o echipă TV a fost agresată de un agent de pază, Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei a solicitat Primarilor de sector să ceară firmelor de pază cu care desfăşoară relaţii contractuale cu privire la paza şi siguranţa obiectivelor şcolare, să monitorizeze atent activitatea agenţilor care sunt detaşaţi în unităţile de învăţământ.

 

‘Siguranţa elevilor şi a unităţilor şcolare din Bucureşti este o prioritate a tuturor, însă, pentru asigurarea acestui climat, instituţiile implicate trebuie să dea dovadă de profesionalism şi responsabilitate. Dacă o firmă de pază nu este performantă sau nu acţionează conform înţelegerii, contractul se poate rezilia. Nu trebuie să plătim din bani publici firme care nu îşi fac treaba profesionist’ a declarat Prefectul. ‘În şedinţa Colegiului Prefectural din data de 25 august se vor discuta toate problemele ce ţin de siguranţa în şcoli înainte de începerea anului şcolar 2011-2012 şi voi cere autorităţilor locale să acorde maximă atenţie firmelor de pază cu care aceştia înţeleg să lucreze pe tema siguranţei elevilor’ a mai adaugat Prefectul, potrivit unui comunicat oficial.

Share With: