Polițiști din cadrul Poliției municipiului Ploiești au organizat și desfășurat o acțiune având ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, precum și verificarea respectării prevederilor legale de către beneficiarii/prestatorii de servicii de pază și protecție, monitorizare sau instalare sisteme de alarmare împotriva efracției. Au fost controlate 7 obiective și 10 agenți de securitate și au fost verificate două sisteme de alarmare, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.000 lei, conform unui comunicat al IPJ Prahova.
În urma controlului efectuat, la 3 unități s-a constatat faptul că nu sunt respectate cerințele — minimale obligatorii pe zone funcționale și categorii de unități. Toate 3 au fost sancționate contravențional cu amenzi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…