La data de 11 mai, polițiștii ilfoveni, din cadrul structurilor de ordine publică, prevenire și rutieră au continuat activitățile pentru asigurarea unui climat de siguranță în incinta unităților de învățământ și în zona adiacentă acestora.
Astfel, polițiștii au organizat sesiuni interactive, în cadrul cărora, au fost abordate teme precum siguranța rutieră, delincvența juvenilă, absenteismul școlar și siguranța pe internet.
Pentru reducerea gradului de victimizare al elevilor prin accidente rutiere, echipajele de poliție rutieră au fost prezente în zona intrărilor în școli, în intervalele orare, în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri.
Totodată, au fost efectuate 31 de controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor precum și în ceea ce privește modul de acces în incinta școlilor și executarea pazei.
În cadrul activităților, polițiștii au aplicat 44 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 au fost la Legea 61/1991, 3 la Legea 333/2003, o sancțiune conform prevederilor H.G 128/1994 și 31 potrivit O.U.G 195/2001 privind circulația pe drumurile publice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…