Poliţiştii judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au reuşit în mai puţin de 24 de ore, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate să identifice şi să reţină trei persoane bănuite de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.
Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi menţinerea climatului de siguranţă civică sunt priorităţi ale Poliţiei Române. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului că măsurile preventive dispuse în aceste cazuri sunt din cele mai ferme, inclusiv privative de libertate.
Totodată, poliţiştii le recomandă administratorilor de unităţi economice să dispună măsuri preventive de siguranţă, prin montarea unor sisteme de securitate eficiente care să îi protejeze.
La data de 19.08.2016, ora 12.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de o localnică de 48 de ani, despre faptul că, în cursul nopții precedente, persoane necunoscute au pătruns în incinta unui bar din localitate și au sustras o sumă de bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de alarmare și de faptul că, sistemul de supraveghere video nu funcționa, în noaptea de 18/19.08.2016, prin forțarea grilajului unui geam, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras suma de 1.500 lei.
În urma activităților operative şi a activităţilor investigative întreprinse de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, persoanele bănuite de comiterea furtului au fost identificate ca fiind 3 bărbaţi localnici cu vârste între 18 și 27 de ani, care au recunoscut fapta comisă, fiind recuperată suma de 462 de lei, ce a fost predată părții vătămate.
Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…