Astfel, doar în primele trei zile ale acestui semestru au fost realizate peste 30 de activităţi de prevenire a violenţei în şcoli, la care s-au adaugat alte 50 de acţiuni privind siguranţa rutieră.
Toate aceste activităţi ale poliţiştilor bucureşteni au fost realizate în beneficiul a peste 2.000 de copii din mediul preşcolar şi preuniversitar, fiind menite a contribui la sporirea gradului de siguranţă în mediul şcolar.
Tot în aceste zile, poliţiştii de proximitate şi agenţii de ordine publică au contactat conducerile a peste 170 de şcoli şi licee, informându-le despre cazurile de violenţă înregistrate în semestrul I şi urmările legale ale acestora.
Mai mult, patrulele de ordine publică vor continua să asigure drumul către şcoală şi cel spre casă al elevilor, echipajele de poliţie urmând a fi prezente în zona unităţilor de învăţământ în special în momentele de intrare, respectiv de ieşire a elevilor de la cursuri.
Reamintim faptul că, în acest an, Poliţia Capitalei derulează proiectele educativ-preventive „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”, „Sfaturi mari pentru cei mici” şi „Inocenţa – strada nu e de joacă!”.
În plus, anul acesta toţi copiii de clasa a VII-a din Bucureşti au primit manualul de Educaţie Juridică, manual ce va sta la baza unui curs opţional ce a fost promovat către Ministerul Educaţiei Naţionale.
Tot pentru siguranţa copiilor a fost realizat primul site interinstituţional din România, www.gandirefresh.ro, site care găzduieşte atât informaţii utile, cât şi propuneri de petrecere a timpului liber, într-un mod neviolent. Pe acest site, adolescenţii şi tinerii s-au înscris deja la „Olimpiada siguranţei”, concurs ce se va finaliza cu premii, dar şi cu realizarea unei culegeri de povestiri poliţiste scrise de elevi, în ultima săptămână a lunii martie 2013.
Şi copiii nevăzători beneficiază de lecţiile cu tematică preventivă, Poliţia Capitalei realizând materialele de informare şi în varianta audio, acestea fiind deja transmise pentru diseminare către Asociaţia Nevăzătorilor din România.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…