Podul Vidin si cheltuielile de paza. Romania raspunde la acuzatiile Bulgariei
Bulgaria s-a plâns la UE că România întârzie darea în folosinţă a podului Calafat-Vidin. Partea română respinge acuzaţiile şi susţine că se plătesc sume importante pentru conservare şi pază.
România şi-a îndeplinit toate angajamentele legate de construcţia podului Calfat-Vidin, care este finalizată de circa un an de zile pe partea românească, dar şi în ceea ce priveşte compania care va administra podul, după ce acesta va fi dat în folosinţă de partea bulgară, a declarat vineri Septimiu Buzaşu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
‘România şi-a îndeplinit toate angajamentele luate în ceea ce priveşte aceste proiecte. Noi am terminat de circa un an lucrările la partea românească, plătim chiar sume importante pentru conservare şi pază. Dar am dori mai multă flexibilitate de la partea bulgară în ceea ce priveşte compania care va administra podul, deoarece aici ne-am lovit de o lipsă de înţelegere din partea vecinilor noştri. Practic, noi am făcut tot ce trebuia, am participat la negocieri cu partea bulgară, am trimis pe circuitul de avizare memorandumul privind componenţa românească a unei comisii de negociere cu partea bulgară pentru aceste probleme’, a spus secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, transmite Agerpres.
Partea bulgară acuză România de blocarea accesului Bulgariei la fondurile europene, una dintre probleme fiind cea a Podului Calafat–Vidin, acolo unde partea bulgară, deşi nu a terminat lucrările, afirmă că partea română este vinovată de întârzierea formării companiei mixte care va administra podul.