O valiză cu pietre preţioase, în valoare de 1,12 milioane de euro, a fost furată de la un comerciant de bijuterii care se afla într-un tren ce călătorea de la Londra la Birmingham, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.
Furtul a avut loc acum mai bine de o săptămână. Comerciantul le-a declarat agenţilor de poliţie că s-a urcat în tren la ora 19.03, din staţia Euston, având o valiză cu peste 40 de pietre preţioase, printre care rubine, smaralde şi safire. El a declarat că şi-a lăsat valiza într-un suport pentru bagaje, însă când trenul a ajuns în staţia Rugby, acesta a observat că valiza lipsea.
Polițiștii cred că pietrele prețioase ar fi fost furate din tren înainte ca acesta să plece din Euston, scrie thesun.co.uk.
Polițiștii au anunțat că vor să interogheze un bărbat care apare pe camerele CCTV din gară în timp ce pare să vorbească la telefon, considerat a avea legătură cu ancheta. Un polițist care se ocupă de investigație a declarat că dorește ca persoanele aflate la bordul trenului să contacteze poliția dacă au observat pe cineva cu un comportament suspect.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…