Sediul din Fălticeni al agenţiei de curierat rapid Fan Courier a fost spartă în noaptea de joi spre vineri, din interior fiind sustrasă o casetă de valori în care se aflau peste 50.000 de lei. În jurul orei 2:30, agenţii firmei de pază cu care are contract obiectivul au sesizat că s-a declanşat alarma, iar la faţa locului au constatat că uşa de acces a fost forţată. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că în interior nu sunt multe urme de răvăşire, însă dintr-un birou a fost sustrasă o cutie de valori, scrie monitorulsv.ro.
Din câte se pare, ar fi fost vorba despre un singur hoț. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „furt calificat”, cercetările fiind continuate pentru prinderea autorilor și recuperarea prejudiciului, relatează obiectivdesuceava.ro.
Prejudiciul se ridică la aproximativ 57.000 de lei.
Un incident asemănător a avut loc în urmă cu patru ani. La începutul anului 2012, o geantă cu bani în care se afla suma de 7.500 lei a fost furată de pe bancheta unei mașini FAN Courier ce era staționată pe raza municipiului Fălticeni.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…