“Astfel, 12.200 de polițiști cu peste 2.300 de autospeciale vor fi mobilizați pentru a preveni și combate faptele ilegale, intervenind pentru descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal — cerșetoria, consumul de droguri, furturile, înșelăciunile”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, subcomisarul de poliție Monica Dajbog.
În plus, în perioada 15-17 august, efectivele MAI vor acorda o atenție deosebită zonelor unde se va afla un număr mare de oameni, respectiv la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice și ceremoniile militare prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei.
“Polițiștii rutieri se vor afla la datorie pentru creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului mai ales pe traseele de deplasare către stațiunile de la mare și de la munte, dar și pe cele care conduc spre alte localități în care vor fi organizate manifestări publice. În intervalul 15-17 august, pe drumurile naționale și europene vor acționa 420 de autospeciale dotate cu aparate radar”, a mai spus Monica Dajbog.
Ofițerii și agenții Poliției Rutiere vor fi sprijiniți și de elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care vor monitoriza traficul rutier pe arterele care converg către principalele zone turistice din țară, în special pe DN1 și pe autostrăzi.
Inspectoratul General de Aviație are pregătite 13 elicoptere, dintre care șase pentru intervenții în caz de urgențe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului care desfășoară misiuni operative.
“Centrul Infotrafic al Poliției Române va asigura informarea permanentă a conducătorilor auto în legătură cu eventualele probleme apărute în trafic și va adresa recomandări referitoare la rute ocolitoare. Recomandăm cetățenilor să manifeste o atitudine preventiva în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, prin adaptarea vitezei la condițiile meteorologice și a celor din trafic”, a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.
Tot prin dispoziția vicepremierului pentru securitatea națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, peste 3.800 de jandarmi vor veghea la siguranța participanților la manifestările religioase, culturale și artistice, acordând o atenție deosebită prevenirii și combaterii faptelor antisociale.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va mobiliza aproximativ 2.000 de angajați care vor asigura intervenția în situația producerii unor evenimente nedorite și vor executa zilnic activități de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfășurării manifestărilor religioase cu public numeros.
“Pentru a asigura intervenția medicală de urgență, vor fi pregătite 350 de autospeciale SMURD, la care se adaugă 745 de echipaje de ambulanță, toate aflându-se sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situații de Urgență. Întrucât se așteaptă o creștere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, la nivelul Poliției de Frontieră Române s-au luat măsuri pentru ca în caz de nevoie să fie suplimentat personalul astfel încât controlul în punctele de frontieră să se realizeze cu operativitate pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerației”, a mai declarat Monica Dajbog.
Cu ocazia Zilei Marinei, Poliția de Frontieră participă vineri, alături de Forțele Navale ale Ministerului Apărării Naționale, la activitățile festive care se vor derula în localitățile Constanța, Galați, Călărași și Drobeta Turnu Severin.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…