HomeStiriSecuritate FizicaPeste 1.500 de obiective verificate și sancționate cu peste 100.000 de lei
peste-1-500-de-obiective-verificate-si-sanctionate-cu-peste-100-000-de-lei

Peste 1.500 de obiective verificate și sancționate cu peste 100.000 de lei

peste-1-500-de-obiective-verificate-si-sanctionate-cu-peste-100-000-de-leiPolițiștii au organizat 271 de acțiuni pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective, fiind aplicate 144 de amenzi, a căror valoare depășește 100.000 de lei.

În perioada 27 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii structurilor teritoriale de ordine publică au organizat, la nivel național, 271 de acțiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective, conform Poliției Române. 

Astfel, au fost controlate 1.502 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unități poștale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 144  de sancțiuni contravenționale, în valoare de 115.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 2 persoane.

Poliţiştii vor continua și în perioada următoare acţiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate

 

 

 

Share With: