Personalul de securitate al aeroportului El Prat din Barcelona plănuiește o grevă de 24 de ore
Agenții de securitate ai aeroportului El Prat din Barcelona au decis să respingă propunerile guvernului și companiei la care sunt angajați și să participe la o greva de 24 de ore.
Agenții de securitate ai companiei private care realizază scanări de securitate pe aeroportul El Prat au început de la sfârșitul lunii iulie să inițieze greve care au durat câte o oră, scrie theguardian.com.
Ministrul lucrărilor publice, Inigo de la Serna, a decis să trimită polițiști ai Gărzii Civile (Guardia Civil) să se asigure că aeroportul continuă să funcționeze deoarece greva nu va afecta doar pasagerii și imaginea țării, dar va fi o problemă și de securitate și ordine publică.
Personalul de securitate a votat joi împotriva ofertei companiei, susținând o ofertă care nu era propusă. Agenții se plâng că pe lângă faptul că sunt prost plătiți (cu 800-1.100 de euro pe lună), lipsa de personal înseamnă că de multe ori trebuie să lucreze 16 ore pe zi.
Vineri, în Spania, poliția a fost chemată să ajute cu verificările de securitate de la cel mai aglomerat aeroport din Barcelona deoarece o grevă a angajaților din securitate continuă, cauzând cozi lungi și îngrijorări de securitate, conform gearsofbiz.com.
Aeroportul El Prat, al doilea cel mai aglomerat după Madrid, a fost lovit de o întrerupere parțială a controlului bagajelor de vinerea trecută, deoarece agenții se plâng de volumul de muncă, nivelele de personal și salarii. Cei 350 de angajați, contractați de o firmă multinațională, au încetat munca timp de patru ore în anumite zile.
Dar după ce negocierile cu mediatorul dintre companie și guvern au eșuat – agenții au respins o creștere salarială de 18% – vor lansa o grevă de 24 de oreîncepând de luni.
Angajații sunt obligați prin lege ca să asigure cel puțin 90% dintre servicii în timpul grevei, iar polițiștii îi vor sprijini în implementarea verificărilor corporale și ale bagajelor, a spus ministrul lucrărilor publice, Inigo de la Serna.
Cei 350 de agenți de securitate din Barcelona ai companiei Eulen protestează împotriva salariilor mici și a condițiilor de muncă. La firma Prosegur, angajații câștigau 1.300 de euro pe lună. Cei care s-au transferat de la Prosegur la Eulen au acum un salariu de 1.100, în timp ce noii angajați câștigă înte 800 și 900 de euro. Angajații sunt forțați să lucreze suplimentare cu 8 euro pe oră pentru a acoperi diferența, uneori lucrând și 16 ore neîntrerupte, scrie wsws.org.
Săptămâna trecută, angajații au respins oferta Eulen de a angaja 21 de noi colgi și de a crește salariile cu 155 de euro. De asemenea, au respins și propunerea guvernului catalan care propusese o mărire de 200 de euro pentru propria propunere de 250 de euro.