Persoane surprinse de agenții de pază că au sustras bunuri din societăți comerciale
Trei persoane au fost surprinse de agenții de pază ai unor societăți comerciale în timp ce sustrăgeau bunuri.
Trei persoane cu vârste între 16 și 30 de ani sunt cercetate de poliţiştii Secţiei 4 Timişoara, după ce ar fi fost surprinse de agenţii de pază a unor societăţi comerciale în timp ce sustrăgeau bunuri. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt, precizează IPJ Timiș.
Poliţiştii Secţiei 4 Timişoara efectuează cercetări faţă de un tânăr de 16 ani, bănuit de furt din societate comercială.
La data de 03 noiembrie 2016, în jurul orei 13.00, cel în cauză a fost reţinut de agenţii de pază a unei societăţi comerciale, după ce ar fi trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe discuri, a căror valoare nu a fost achitată.
În aceeași zi, polițiștii Secției 4 Timișoara au întocmit documente procedurale pe numele a doi tineri de 18 și 30 de ani care au fost depistați, la ore diferite, într-un centru comercial, trecând de casele de marcat având asupra lor articole vestimentare neachitate.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar prejudiciul în valoare de aproape 600 de lei a fost recuperat de polițiști, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.