În ziua de 8 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au întocmit două dosare penale pentru infracţiuni de furt comise în supermarketuri din municipiu.
Personalul de pază care îşi efectua serviciul în incinta a două supermarketuri din municipiu a sesizat telefonic la poliţie faptul că a surprins doi brăileni, cu vârste de 22, respectiv, 53 de ani, care au luat produse de pe rafturile unităţilor şi au trecut de casele de marcat fără să le plătească.
Bunurile sustrase sunt în valoare de 50 de lei (produse alimentare şi un set de căşti audio) şi au fost recuperate în totalitate, fiind restituite unităţilor în cauză.
Pe numele celor doi brăileni au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Cu două zile înainte, respectiv în zilele de 6 şi apoi 7 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au întocmit cinci dosare penale pentru infracţiuni de furt comise în supermarketuri din municipiu.
Personalul de pază care îşi efectua serviciul în incinta a două supermarketuri din municipiu a sesizat telefonic la poliţie faptul că a surprins cinci brăileni, cu vârste cuprinse între 16 şi 69 de ani, care au luat produse de pe rafturile unităţilor şi au trecut de casele de marcat fără să le plătească.
Bunurile sustrase sunt în valoare de 439 de lei (produse cosmetice, pixuri, sticle cu băuturi alcoolice) şi au fost recuperate în totalitate, fiind restituite unităţilor în cauză.
Pe numele celor cinci brăileni au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…