‘În cadrul discuţiilor, chestorul şef Marian Tutilescu a evidenţiat calitatea relaţiilor de cooperare în domeniul afacerilor interne care există între membrii SSI şi reprezentanţii structurilor din cadrul MAI. De asemenea, a fost exprimată încrederea că nivelul ridicat al colaborării dintre cele două părţi se va menţine şi în viitor, ţinând cont de multitudinea de proiecte bilaterale circumscrise domeniului afaceri interne’, informează un comunicat al MAI.
În contextul diminuării bugetelor acordate pentru desfăşurarea acţiunilor de formare, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale a menţionat posibilitatea accesării de fonduri europene, sens în care ar putea avea loc consultări între experţii celor două Reprezentanţe Permanente de la UE în vederea identificării acelor proiecte care ar putea fi eligibile să fie susţinute prin fonduri europene, arată MAI.
Pe parcursul convorbirilor, au fost trecute în revistă principalele activităţi de cooperare care s-au derulat în ultimii doi ani între cele două ministere de Interne, precum şi aspectele care ar putea fi îmbunătăţite în vederea consolidării colaborării franco-române.
Potrivit comunicatului, la întâlnire au participat colonelul Gery Plane, de la Inspecţia Generală a Jandarmeriei Franceze, comisarul-şef Stéphane Piallat, din cadrul Inspecţiei Generale a Poliţiei Naţionale, din partea misiunii diplomatice franceze, Antoine Tetaud, ofiţer de legătură, şi Giullia Florescu.
Colonelul Gery Plane a subliniat calitatea extraordinară a muncii depuse de poliţiştii români detaşaţi la Prefectura de Poliţie din Paris, care a avut ca efect degrevarea SSI de o bună parte a activităţii operative şi reorientarea ataşaţilor către alte proiecte destinate dezvoltării colaborării dintre cele două state.
Partea franceză se află în proces de evaluare a întregului dispozitiv de ataşaţi de securitate internă de la toate reprezentanţele diplomatice franceze, Bucureştiul fiind printre primele destinaţii alese, având în vedere volumul mare de acţiuni de cooperare existente, precizează MAI.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…