Proiectul poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, iar propunerile de modificare a actului normativ sunt aşteptate până pe data de 2 martie. Proiectul vizează modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi şi a articolului 1 alineatul (1) din HG 719/2005 privind paza sediilor instanţelor judecătoreşti, parchetelor şi Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în aceste sedii, precum şi protecţia magistraţilor.
În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern se arată că din cele 225 de sedii ale Trezoreriei Statului, la care funcţionează casierii-tezaur, prevăzute prin protocolul încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice au fost desfiinţate 55 de unităţi ca urmare a reorganizării activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi au fost înfiinţate alte trei asemenea obiective, transmite Agerpres.
De asemenea, ca urmare a apariţiei Legii privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, numărul de obiective a căror pază se asigură cu jandarmi se diminuează la 487 de obiective din 491, iar efectivele se reduc de 4200 la 3080 de jandarmi.
Potrivit proiectului de HG se instituie paza şi protecţiei cu efective de jandarmi, cu exceptare de la plată, la sediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din bdul Mareşal Averescu nr. 8-10 – Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT.RO şi la sediul Instituţiei Avocatul Poporului din str. Eugeniu Carada nr. 3, sector 3.
De asemenea, se ridică pază şi protecţia, cu efective de jandarmi, de la sediului Centrului European pentru Învăţământ Superior UNESCO-CEPES.
‘Demersul propus conduce la diminuarea cu 1120 a numărului de indicatori prevăzuţi pentru paza sediilor instanţelor de judecată şi parchetelor, care au fost radiaţi din statele de organizare ale Jandarmeriei Române. Posturile necesare pentru instituirea pazei si protecţiei cu efective de jandarmi la sediul instituţiei Avocatul Poporului şi sediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din b-dul Mareşal Averescu nr. 8-10 – Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT.RO vor fi asigurate prin redistribuire la nivelul Jandarmeriei Române’, se mai arată în nota de fundamentare a documentului supus dezbaterii publice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…