HomeStiriSecuritate FizicaJO 2012. Altercatie intre un agent G4S si un militar
london 2012

JO 2012. Altercatie intre un agent G4S si un militar

london 2012Unul dintre gardienii firmei private de pază G4S, angajată pentru a asigura securitatea Jocurilor Olimpice de la Londra, este acuzat că a insultat un soldat mobilizat la rândul său în vederea marelui eveniment găzduit de Marea Britanie.

Conform cotidianului The Sun, gardianul l-ar fi scuipat pe soldat, spunându-i “ucigaş de copii”, cu referire la războiul din Afganistan, ţară în care Marea Britanie este prezentă cu trupe. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la Lord”s cricket groud, arena care găzduieşte întrecerile olimpice de tir cu arcul.

G4S a precizat că va “investiga de urgenţă” această presupusă altercaţie între agentul de pază şi soldat, urmând să ia “măsurile disciplinare adecvate, dacă va fi necesar”.

Armata britanică a fost nevoită să mobilizeze câteva mii de soldaţi suplimentari pentru dispozitivul de securitate al Jocurilor Olimpice, după ce G4S a anunţat că nu poate asigura un număr suficient de oameni.

Share With: