Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, subinspector Iuliana Fecioru, anchetatorii au stabilit că, în timp ce angajatul casei de amanet, un bărbat de 55 ani, din municipiul Urziceni, se afla în incinta unităţii, a fost solicitat de către o persoană necunoscută să-i amaneteze o pereche de cercei, transmite Mediafax.
“În timp ce bărbatul examina cerceii, a fost agresat de către individul respectiv şi de o altă persoană care a intrat ulterior în incinta societăţii comerciale. Suspecţii, care nu aveau cagule şi nu au folosit arme de foc, au părăsit la scurt timp casa de amanet, iar vânzătorul a apăsat butonul de panică, la faţa locului venind angajaţii firmei de pază cu care unitatea are contract, dar indivizii dispăruseră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, subinspector Iuliana Fecioru.
Aceeaşi sursă a precizat că din primele verificări a reieşit că aceştia au sustras 5.000 de lei dintr-un sertar al unui birou, urmând ca după inventarierea pe care o va face administratorul societăţii să fie stabilit prejudiciul total.
“Partea vătămată, care a suferit traumatisme faciale, a fost transportată la Camera de Gardă a Spitalului Urziceni, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti”, a mai declarat subinspectorul Iuliana Fecioru.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii fac cercetări în vederea identificării celor doi bărbaţi suspecţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie din municipiul Urziceni, în zonă fiind instituite filtre rutiere.
După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale casei de amanet, anchetatorii vor stabili fizionomia celor doi atacatori.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…