S-a dat alarma la o sucursală a Băncii Comerciale Române (BCR), situată în cartierul Micălaca, pe Aleea Borsec. Martorii aflați pe aleea pietonală au spus că a fost vorba despre un jaf armat. Atacatorul deținea un pistol asupra sa și purta o cagulă neagră, inscripționată cu un craniu, scrie specialarad.ro.
Poliția a confirmat jaful armat de la sucrusala BCR aflată pe Aleea Borsec.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 11:00, un bărbat care cântărea aproximativ 50kg, a ieșit din bancă purtând pe cap o cagulă, în spate un rucsac și un pistol în mână. Ieșind din bancă în fugă, bărbatul a luat-o rapid pe strada Sighișoara și s-a făcut nevăzut printre blocuri. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și jandarmi, inclusiv conducerea IPJ Arad, în vreme ce mai mulți polițiști și jandarmi au împânzit cartierul Micălaca pentru a-l căuta pe atacator.
Poliţiştii au găsit banii furaţi de la sucursala băncii din Arad, aruncaţi la o ghenă de gunoi din vecinătate, tot acolo fiind găsite şi o pereche de mănuşi, o cagulă şi pistolul care s-a dovedit a fi de jucărie, relatează MEDIAFAX.
“La mai puţin de 200 de metri de unitatea bancară în care a fost sesizată tâlhăria, a fost depistat un ruscac în care se afla suma de 86.000 lei, o pereche de mănuşi, o cagulă precum şi pistolul, care s-a dovedit a fi de jucărie. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a-l depista, în cel mai scurt timp, pe cel bănuit de comiterea faptei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, inspector Lorena Pîrvuelscu.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…