[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Inca o spargere la Posta Romana

Sediul unui oficiu poştal din Medgidia a fost spart, hoţii fugind cu seiful, în care se aflau aproximativ 470.000 de lei, şi cu maşina instituţiei.

 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, furtul a fost observat vineri dimineaţă, când angajaţii oficiului poştal au ajuns la muncă. Suspecţii au intrat prin forţarea unei uşi de acces, deşi clădirea era prevăzută cu sistem de alarmă, dar care nu s-a declanşat. Ei au urcat la etajul al doilea al instituţiei, de unde au aruncat mai multe dosare pe geam, astfel încât să amortizeze căderea seifului.

Hoţii au sustras apoi seiful, în care se găseau circa 470.000 de lei, dar şi o autoutilitară ale cărei chei se aflau în aceeaşi incintă, transmite Mediafax.

Poliţiştii spun că unitatea poştală a fost verificată de mai multe ori anul trecut, cu privire la respectarea prevederilor legale, fiind găsite unele probleme la sistemul de alarmă, ce ar fi trebuit remediate.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi spun că s-a format un prim cerc de suspecţi. De asemenea, s-au format filtre la ieşirea din judeţ şi se caută şi autoutilitara furată de la poştă.

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019