In scolile fara paza se produc usor acte de violenta
Potrivit statisticilor, în fiecare zi de curs se petrec aproximativ șase agresiuni de diferite tipuri asupra elevilor. Din păcate, numărul real este mult mai mare, dar nu toate incidentele sunt raportate de către directori.
Liceele nu au pază. Două astfel de cazuri s-au petrecut la finele saptămânii trecute. Un elev de 16 ani, din Borlești, se afla în pauza dintre cursuri, în curtea liceului și a fost lovit cu pumnii de catre doi tineri de 16 și 18 ani, ambii din Bargauani, care au pătruns fără drept în curtea unității. Nefiind nimeni care să asigure paza, agresorii au intrat nestingheriți. „Polițiștii au stabilit că accesul în curtea instituției pe timpul orelor de curs nu este asigurată cu pază umană, unitatea având doar sistem de supraveghere video. Tinerii în cauză sunt cercetați pentru savârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, se arată într-un comunicat emis de Poliția Neamț scrie ziare.com.
În aceeași zi, o altă eleva, de 15 ani, din cadrul unui liceu din Piatra Neamț, aflată în pauza dintre cursuri, a fost lovită pe holul școlii de către un tânăr de 18 ani, din Săvinești, care a pătruns tot fără drept în incinta unității. „S-a întocmit un dosar pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar paznicul de serviciu a fost sancționat cu amendă de 100 lei, pentru neîndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, conform Legii 333/2003 privind paza bunurilor”, informează Poliția Neamț.
Poliția îi atenționează pe responsabilii din educație. Conform „Planului local de acțiune pentru siguranța în școli și prevenirea delincvenței juvenile”, cât și a Regulamentului de ordine interioara a unităților școlare, măsurile pentru prevenirea faptelor de violență sau a altor infracțiuni săvârșite în incinta unității de învățământ revin preponderent conducerii unităților, comisiei de prevenire a violenței și cadrelor didactice de serviciu pe unitate. „Având în vedere cele două evenimente petrecute în două licee din municipiul Piatra Neamț, reamintim factorilor de conducere din unitățile școlare obligația de a lua toate măsurile necesare pentru evitarea acestor situații”, trage semnalul de alarmă Poliția Neamț.