[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

În prima jumătate a anului au scăzut furturile din vagoanele trenurilor

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de la transporturi, în prima jumătate a anului, furturile de componente de la vagoane, de la infrastructura de transport și cele de bagaje au scăzut.

Poliţiştii de la transporturi acţionează permanent pentru siguranţa cetăţenilor care călătoresc cu trenul şi pentru siguranţa şi verificarea legalităţii transporturilor de mărfuri, se precizează într-un comunicat al IGPR.

În urma acţiunilor desfăşurate, în prima jumătate a acestui an, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, au fost înregistrate mai puţine furturi de componente de la vagoane, de componente de la infrastructura feroviară şi de bagaje.

În primele 6 luni ale anului 2016, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a continuat acţiunile pentru siguranţa călătoriilor cu trenul şi a transporturilor de mărfuri pe cale ferată.

Poliţiştii au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor fiscale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale de la infrastructură şi vagoane.

De asemenea, la evenimentele importante (meciuri de fotbal, procesiuni religioase), precum şi la plecările şi întoarcerile din minivacanţe, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat acţiuni suplimentare pentru ca cetăţenii să călătorească în siguranţă.

Astfel, au fost desfășurate activități de patrulare în 51.168  de trenuri, în urma cărora au fost constatate 292 de infracţiuni, dintre care 191 de natură economico – financiare și 75 judiciare, 158 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constate, au fost aplicate 11.497 de sancțiuni contravenţionale în valoare de 1.627.200 de lei și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 3.553.340 de lei.

În cadrul planului de acţiune RAIL ACTION DAY, organizat simultan în toate ţările membre RAILPOL, au fost desfășurate activități pentru prevenirea şi combaterea imigraţiei ilegale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale.

Poliţiştii de la transporturi au verificat asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor monetare în sistemul transporturilor feroviare și s-au făcut demersuri pentru instalarea unor sisteme de supraveghere video în zonele cu risc.

Astfel, în urma verificărilor efectuate la societăţile specializate de pază cu privire  la modul de îndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin agenţilor de pază în domeniul feroviar, au fost aplicate 414 sancţiuni contravenţionale și au fost constatate 2 infracţiuni comise de personalul de pază.

De asemenea, poliţiştii au realizat întâlniri periodice cu companiile de transport pe calea ferată, la care s-au stabilit activităţi comune pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional.

Pentru informarea cetăţenilor şi prevenirea furturile de bagaje, poliţiştii au continuat activitățile în cadrul campaniilor de informare a călătorilor.

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de la transporturi, furturile de componente de la vagoane au scăzut cu peste 79%, cele de la infrastructura de transport cu 55%, iar cele din vagoane cu 49%.

Recomandări ale poliţiştilor pentru o călătorie cu trenul în siguranţă:

Pentru a preveni furturile de bagaje şi din buzunare, în staţiile de cale ferată, când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, asiguraţi-vă banii, bagajele sau alte valori.
Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
Nu expuneţi bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră şi observaţi reacţia persoanelor din jur când manipulaţi valori.
Nu lăsaţi gențile și bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de aşteptare ale gărilor! Evitaţi să adormiți în tren ori în sălile de aşteptare, dacă nu sunteţi în compania altor persoane cunoscute!
Nu achiziţionaţi bunuri de la vânzătorii ambulanţi!
Nu dați detalii despre bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră persoanelor cunoscute de puțin timp, în timpul călătoriei ori cât aşteptați în gări şi aerogări.
În cazul în care aţi fost martorul ori victima unei infracţiuni comise în trenurile de călători sau în staţii, adresaţi-vă imediat celei mai apropiate unităţi de poliţie transporturi sau sunați gratuit la 112!

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019