Acţiunea de protest “va începe de la primele ore ale dimineţii şi va continua, în unele locuri, până la prânz”, a precizat sindicatul în noaptea de duminică spre luni, avertizând asupra unor posibile perturbări ale traficului aerian, scrie presa internaţională.
Aeroporturile vizate sunt Baden-Baden/Karlsruhe, Berlin Tegel, Berlin Schönefeld, Bremen, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, Hanovra, Köln-Bonn şi Stuttgart. La Frankfurt, cel mai mare aeroport din Germania şi al treilea din Europa, greva nu a cauzat deocamdată perturbări în traficul aerian, a indicat pentru agenţia de presă germană DPA un purtător de cuvânt al companiei Fraport, care gestionează aeroportul.
Sindicatul Verdi aminteşte că cel de-al patrulea ciclu de negocieri privind un acord colectiv, desfăşurat luna trecută, nu a dat niciun rezultat. Negocierile vor fi reluate la jumătatea lunii ianuarie.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…