Furturi de la CFR. Poliţist constănţean reţinut pentru luare de mită de la agenţi de pază
Subofiţerul a fost prins în flagrant, când primea 5.400 de lei de la un investigator sub acoperire. Poliţistul este acuzat că ar fi permis, contra unor sume de bani, angajaţilor unei firme de pază să fure din vagoanele CFR.
Un poliţist angajat la Poliţia Transporturi Constanţa – TF Cernavodă – a fost reţinut sub acuzaţia de luare de mită, iar alţi patru colegi ai săi sunt cercetaţi în stare de libertate. Pe data de 3 decembrie a.c., procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a lui Valentin Lupaşcu , agent principal de poliţie în cadrul Serviciului Regional de Poliţie Transporturi – Postul de poliţie TF Cernavodă, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În aceiaşi zi, poliţistul fusese prins în flagrant când primea drept mită suma de 5.400 lei de la un investigator sub acoperire, scrie Ziuaveche.ro
Potrivit anchetatorilor, poliţiştii aveau informaţii – încă din luna octombrie a.c. – că o grupare de hoţi ar comite furturi repetate pe ruta feroviară Constanţa – Feteşti sub protecţia unor poliţişti de la Postul de poliţie TF Cernavodă. De asemenea, se aflase că că un poliţist ar fi cerut suma lunară de 4.000 de lei reprezentantului unei firme de pază ce asigura paza trenurilor de marfă pe ruta respectivă, în schimbul promisiunii că poliţiştii vor asigura tranzitarea în siguranţă a trenurilor pe raza lor de competenţă.
În baza acestor informaţii, s-a pus la punct flagrantul; un procuror a autorizat în această cauză un investigator sub acoperire. Acesta a pretins că este reprezentant al firmei de pază şi a avut mai multe întâlniri cu poliţiştii bănuiţi că ar cere şi ar primi şpagă. În 3 decembrie, investigatorul sub acoperire a oferit agentului de poliţie suma de 5.400 lei, în schimbul asigurării tranzitării în siguranţă a trenurilor de marfă păzite de agenţii de pază ai firmei „mituitoare”. În acel moment s-a realizat şi flagrantul, de către ofiţerii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.