“Am stabilit o serie de măsuri imediate. Vom forma echipe mixte din jandarmi, reprezentanţi ai structurii de pază şi protecţie din cadrul MAI. Vom avea patrule mixte care vor acţiona în trei schimburi şi astea sunt nişte propuneri pe termen scurt”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Valentin Preda, după şedinţa Comitetului de Securitate Aeroportuară, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, o altă propunere discutată la reuniune vizează instalarea unui soft care să identifice taximetriştii neautorizaţi care pătrund în zona aeroportului şi transportă clienţii.
“Pe termen imediat şi mediu, sunt sisteme de identificare a plăcuţelor de înmatriculare, care vor permite o corespondenţă electronică imediată în sensul de a verifica dacă sunt sau nu activităţi gen pirat de taximetrie şi astfel vom putea interveni în mod operativ, să stârpim odată flagelul care este unul nemaiîntâlnit în practica europeană”, a afirmat Valentin Preda. El a susţinut că angajaţii firmelor de pază care acţionează în zona aeroporturilor au înaintat nenumărate sesizări organelor abilitate cu privire la activitatea ilegală a taximetriştilor, dar, chiar dacă au fost amendaţi de multe ori, aceştia au revenit în zonă.
“Din documentele puse la dispoziţie şi solicitate de mine am văzut că au făcut tone de hârtii către celelalte autorităţi ale statului. (…) Sunt sute de dosare pe rol şi de intervenţii din partea atât a reprezentanţilor MAI, cât şi a firmelor de pază abilitate. Din păcate, contravenţiile şi sancţionarea prin contravenţie a celor care agasau sau intermediau transportul pasagerilor din terminalul Sosiri înspre taxiuri nu au fost suficiente. Legislaţia se pare că este blândă în acest domeniu şi avem în vedere de a efectua propuneri şi modificări legislative pentru a interveni mult mai drastic”, a subliniat Valentin Preda. El a mai declarat că dacă firmele de pază care acţionează în zona aeroporturilor nu îşi respectă obligaţiile contractuale, “se merge până la rezilierea contractelor”
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…