Direcția Generală Anticorupție Bacău a precizat într-un comunicat că la data de 04.10.2016 Curtea de Apel Bacău a admis în parte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale din 19.05.2016 a Tribunalului Bacău și a hotărât condamnarea agenților de securitate la pedeapse de câte 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită și complicitate la furt calificat.
Inculpatul care a săvârșit furtul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită și furt calificat.
Hotărârea este definitivă.
În fapt, în noaptea de 15/16.02.2016, cel care i-a mituit pe agenți, ajutat de alte 4 persoane, a sustras circa 8 tone de sare bulgări din Salina Târgu Ocna.
Furtul a fost comis după ce, în prealabil, i-a remis suma de 800 lei unui agent de pază care asigura paza bunurilor Salinei Târgu Ocna, suma urmând a fi împărțită cu doi colegi de schimb.
Hoțul a fost prins în flagrant la părăsirea perimetrului Salinei Târgu Ocna de către lucrători de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…