Îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă un obiectiv prioritar al Poliţiei Române. În acest sens, Direcţia de Ordine Publică din I.G.P.R. a solicitat unităţilor de poliţie teritoriale să verifice modul în care unităţile de învăţământ preuniversitar sunt asigurate cu pază, dacă deţin sisteme electronice şi mecanice de pază şi alarmare, care este stadiul elaborării regulamentelor de ordine interioară, precum şi modul în care îşi desfăşoară activitatea unităţile comerciale amplasate în zona adiacentă.
Poliţiştii au identificat, la nivel naţional, 20.035 de unităţi de învăţământ preuniversitar, dintre care 5.639 (28%) sunt situate în mediul urban şi 14.396 (72%) în rural. Dintre acestea, 9.057 sunt grădiniţe, 9.356 şcoli generale şi 1.622 licee, colegii, şcoli profesionale etc.
Menţionăm faptul că, datele prezentate sunt culese de poliţişti, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, urmând şă-şi actualizeze propria bază de date în lunile octombrie-noiembrie a.c.. Dintre cele 20.035 de unităţi de învăţământ, doar 21,4% (4.286 unităţi de învăţământ) sunt asigurate cu pază (2.786 în urban şi 1500 în rural), respectiv 2.664 cu pază proprie, reprezentând doar 13% din totalul unităţilor de învăţământ, 1.025 de societăţi specializate de pază (5% din total) şi 597 cu pază mixtă (3% din total şcoli). În urma verificărilor a rezultat că, la 4.343, (22%) şcoli au fost montate sisteme electronice şi mecanice de pază şi alarmare, atât în interior, cât şi în exterior.
Neregulile constatate şi măsurile legale aplicate în urma controalelor efectuate au fost aduse la cunoştinţa conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar, inspectoratelor şcolare teritoriale şi autorităţilor locale.
Poliţiştii au verificat şi cele 4.316 unităţi comerciale, identificate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ (1.868 în mediul urban şi 2.448 în mediul rural). Cu această ocazie administratorii unităţilor comerciale au fost atenţionaţi cu privire la respectarea prevederilor HG. 128/1994 referitoare la categoriile de produse ce pot fi comercializate minorilor.
POLIŢIA ROMÂNĂ RECOMANDĂ TINERILOR:
• Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant; • Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător; • Nu intraţi în anturaje dubioase! • Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc; • Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii; • Dacă aveţi ocazia, combateţi delincvenţa legată de droguri, demascând plasatorii şi eventualii consumatori! În încheiere, reamintim copiilor câteva reguli care îi vor ajuta să circule corect şi în siguranţă pe drumurile publice: • Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor; • Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; • Traversaţi numai pe “zebră” şi numai la culoarea verde a semaforului electric; • În intersecţiile fară marcaje traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent din ambele părţi că nu se apropie nici un vehicul; • Aşteptaţi sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate; • Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe şi folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii. |
|
|
Stimaţi părinţi,
PENTRU A VĂ ŢINE COPILUL CÂT MAI DEPARTE DE UN COMPORTAMENT DEVIANT, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:
• Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;
• Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;
• Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;
• Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;
• Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;
• Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;
• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
• Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;
• Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
• Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;
• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
• Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
• Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;
• Luaţi toate măsurile de educare, creştere şi supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, cu scopul de a nu vă înregistra în categoria celor ce spun „copilul meu este în închisoare“ sau „copilul meu este un infractor”!
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…