Ce spune seful IGPR despre schimbarile din Politia Romana si permisul de port-arma
Nu am plecat la drum cu intenţia de a schimba şefii de dragul schimbării, a declarat şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, într-un interviu acordat Agerpres, menţionând că prioritară în acest moment este organizarea “impecabilă” a alegerilor.
Printre priorităţi, chestorul Petre Tobă menţionează combaterea crimei organizate şi asigurarea unui mediu de afaceri curat, combaterea evaziunii fiscale, ca şi contrabanda şi alte infracţiuni de natură economico-financiară.
“Am dispus o analiză la nivelul tuturor structurilor Inspectoratului General al Poliţiei tocmai pentru a vedea unde avem probleme, de ce natură, pentru a putea dispune măsuri de îmbunătăţire. Nu ştiu dacă se mai impune o reorganizare în acest moment. Cred că trebuie să eficientizăm structurile pe care le avem. Acum, prioritatea este organizarea impecabilă a alegerilor”, a declarat Petre Tobă.
De asemenea, şeful Poliţiei Române a mai declarat că legea privind acordarea permisului de port-armă va fi modificată, în sensul că permisul eliberat în cazul armelor letale va fi valabil doar trei ani, şi nu cinci ani, cum este în prezent. Potrivit şefului IGPR, cei care doresc să deţină o armă letală vor fi nevoiţi să-şi motiveze decizia, iar cei care deţin arme neletale vor fi obligaţi să efectueze cursuri de pregătire.
“Din punct de vedere al legislaţiei, pot să vă spun că este una dintre cele mai restrictive la nivel european, dar avem nişte propuneri făcute pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ. Vreau să ştiţi că suntem pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul armelor letale raportat la numărul de locuitori. Mai exact, avem 0,75 arme la suta de locuitori, în condiţiile în care sunt state care au şi 30 de arme la suta de locuitori. În ceea ce priveşte propunerile de modificări legislative, ele sunt două: scurtarea valabilităţii permisului de port-armă de la cinci ani la trei ani, şi asta înseamnă obligativitatea de a verifica mai des deţinătorii de arme, şi cea de-a doua presupune comunicarea motivului pentru care se doreşte procurarea armei de apărare şi pază, adică cele letale, iar pentru cele neletale propunem efectuarea unui curs de pregătire. În momentul de faţă, propunerile se află la Inspectoratul General al Poliţiei Române, urmând să fie trimise la minister şi mai departe la Parlament”, a mai afirmat Petre Tobă.