Ce se mai fura de la rafturi

Spre deosebire de hypermarketurile care dau hoţii pe mâna Poliţiei, micii comercianţi evită procesele şi preferă să-şi recupereze paguba întreit.

Conform evidenţelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, dacă în prima jumătate a anului 2014 în Oradea s-au înregistrat 158 de furturi de pe rafturile magazinelor, săvârşite de 172 de persoane, în primele şase luni ale acestui an au fost încheiate actele pentru 150 de furturi, comise de 167 persoane, scrie ebihoreanul.ro.

Uşoara scădere nu înseamnă neapărat reducerea fenomenului, ci a numărului de reclamaţii făcute organelor legii. Marile lanţuri de magazine au o politică strictă în acest sens. Firmele de pază plătite să supravegheze obiectivele raportează toate sustragerile. Agenţii de pază reţin vinovatul şi anunţă, după caz, Jandarmii sau Poliţia, pentru încheierea actelor premergătoare începerii urmării penale.

Spre deosebire de hypermarketuri, micile reţele de magazine şi magazinele de cartier, unde încă mai funcţionează legea străzii, preferă să nu-şi facă de lucru cu organele statului, aşa că furturile nu ajung în nicio statistică.

Pentru patronul unui magazin de la parter de bloc, drumurile la Poliţie pentru declaraţii înseamnă timp mort şi, implicit, bani pierduţi. De cele mai multe ori, comercianţii se mulţumesc să recupereze prejudiciul şi să-i “suprataxeze” pe cei prinşi în flagrant, pe considerentul că trebuie să mai fi furat şi altă dată şi se cer învăţaţi minte, ca să nu mai încerce niciodată.

Neoficial, micile lanţuri de magazine preferă să pună hoţii să plătească de trei până la de zece ori paguba, după care îi dau drumul. Făptaşul se mai poate alege cu câteva palme peste cap de la agenţii de pază. Chiar şi bătut şi cu banii luaţi, hoţul îşi vede apoi de drum, bucuros că nu a fost dat pe mâna Poliţiei.

Indiferent de cifra de afaceri, comercianţii se confruntă cu acelaşi gen de sustrageri. “În 80% din cazuri se fură alimente”, spune subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. În topul listei se numără salamurile, brânzeturile şi băuturile scumpe, urmate de cosmetice, de la parfum, la vopsea de păr şi lame de ras, iar apoi de dulciuri şi ţigările fine. Pentru agenţii de pază din hypermarketuri regula e clară. “Bunurile puse de client pe bandă sunt considerate ca declarate spre plată, chiar dacă acesta a etichetat ca piersici normale pe cele plate, de trei ori mai scumpe, sau dacă bluza are o etichetă înlocuită cu o alta, care arată doar jumătate de preţ”, spune un agent de pază de hypermarket.

În schimb, bunurile ascunse prin buzunare ori prin geantă sau cele care nu au fost puse pe bandă şi nu au fost plătite sunt considerate ca furate.

De altfel, la fel se întâmplă şi în magazinele mai mici. “Te fură cei de la care nu te aştepţi: copii care ies cu ciocolăţele în buzunar, oameni de vârstă medie bine îmbrăcaţi care ascund în haină deodorante, ţigări sau whisky, şi chiar bătrânei care, în loc să pună conserva în coş, o ascund în buzunar”, povesteşte o vânzătoare. Puşi de patroni să plătească pagubele din salarii de 800 lei, comercianţii nu cred în teoria furtului de subzistenţă. “Foarte rar fură cineva de foame. Majoritatea celor pe care i-am prins aveau bani la ei. Fură că aşa trăiesc mai uşor decât dacă s-ar băga la patron”, zice femeia. Acesta este şi motivul pentru care personalul stă tot timpul cu ochii pe clienţi.